Ajut tinerii antreprenori sa aiba
SUCCES

Nu este nevoie sa fii un geniu pentru a incepe si a dezvolta o afacere.

Da-mi voie sa te ajut.

Intuiția: când este bine să avem încredere în instinctele noastre interioare?

supernatural-curs-intuitie

Intuiția este des considerată ca fiind cheia către luarea unei decizii corecte. Ar trebui să ne ascultăm intuiția mereu? Sau este mai complicat?

Dacă ascultăm ce zice geniul Albert Enstein, răspunsul este „mereu”, fără niciun dubiu: „Cred cu tărie în intuiții și inspirații. Câteodată, pur și simplu simt că am dreptate, dar nu sunt conștient de asta”, a declarat Einstein pentru Saturday Evening Post în 1929. El a mai spus că este mult mai bine să ai încredere în acele instincte și să le testezi, decât să pierzi lucruri nefăcând asta.

Fizicianul nu era singurul care credea în această filosofie. Ascultarea intuiției a fost, aparent, una dintre principalele strategii adoptate de Coco Chanel: „Moda e în aer și este născută din vânt. Se intuiește”, a spus ea.

Mai mult

Cum să treci de la gândirea excesivă la cunoasterea intuitiva

Bănuială, instinct, cunoaștere mai profundă. Există multe denumiri pentru sentimentele care vin din interior sau abilitatea de a înțelege imediat un lucru, fără a avea nevoie de raționamente logice. Cu alte cuvinte, soluțiile și răspunsurile la probleme vin la tine, dar nu îți dat seama cum sau de ce se întâmplă asta. 

În zilele noastre, alegerea de a avea încredere în sentimentele ce vin din interiorul nostru poate părea adesesa ceva rău. Intuiția – termenul folosit în cercetare ca referire la sentimentele interioare – este frecvent considerat ca fiind mistic (din altă diminsiune) sau nesigur. Este adevărat că intuiția noastră poate să se înșele uneori, dar studiile arată că dacă împreunăm instinctele interioare cu gândirea rațională, ne ajută să facem lucrurile mai bine, mai repede, să luăm decizii cu mai multă acuratețe și să fim mai încrezători în alegerile pe care le facem, decât să ne bazăm doar pe intelectul uman. 

Mai mult

Domesticirea: procesul care ți-a răpit libertatea

supernatural-curs-intuitie

Steve Jobs:

„Atunci când creșteți, vi se impune percepția că lumea trebuie acceptată așa cum este ea, să trăiți liniștiți propria viață și să nu încercați să o mișcați fundamental. Dar, aceasta e o abordare limitată. Viața va fi mult mai bogată atunci când veți înțelege un simplu fapt: totul în jurul vostru a fost creat de oameni care nu sunt mai înțelepți decât voi. Scăpați de idea greșită despre predeterminarea vieții. După ce veți înțelege că puteți să scrieți singuri scenariul ei, lumea nu va mai fi niciodată la fel.

Ne-am născut cu capacitatea și potențialul de a deveni orice ne dorim. Totodată ne-am născut într-o lume în care regulile nu au fost făcute de noi, ci de cei care au trăit înaintea noastră. Alții au hotarat pentru noi: ce limbă vorbim, ce e bine, ce e rau, ce ar trebui să facem și ce nu ar trebui să facem. Așa practic a început procesul de domesticire, prin care toate credintele limitative ale generației precedente au fost transferate asupra noastra încă de pe vremea cand eram copii. Iar noi am acceptat toată aceasta dogmă socială de parcă ar fi fost un adevăr și ne-am conformat unor principii limitative absurde.

Mai mult

Prizonierii societății

supernatural-curs-intuitie

La fel precum un sistem de inteligență artificială, noi interacționăm cu mediul înconjurător pentru a învață. Mintea noastră folosește interacțiunile umane pentru a se definii, a învăța și a crea o identitate capabilă să susțină viața și să maximizeze șansele de îndeplinire ale obiectivelor.

Pentru o mai buna înțelegere a modului în care funcționăm, este necesar să putem înțelege distincția dintre conștient, subconștient și inconștient la un nivel teoretic și practic. Pentru început, haideți să evaluăm bazele teoretice ale fiecărei părți.

Conștientul este acea parte rațională a minții noastre cu care conștientizăm realitatea înconjurătoare, cu ajutorul căreia luăm decizii, analizăm situații, acționăm și ne ducem la îndeplinire scopurile propuse.

Inconștientul este cel prin intermediul căruia acționăm prin instinct, intuiție. 

Subconștientul este acela care asigură și controlează toate funcțiile biologice ale organismului nostru: respirația, digestia, bătăile inimii etc. Subconștientul gestionează și toate reacțiile și acțiunile pe care le facem în mod spontan fără a ne gândi la ele cum ar fi: condusul (mașinii, bicicletei), înotul etc.

Mai mult

Cine ești? Care este scopul vieții pentru tine?

supernatural-curs-intuitie

Pasionat fiind de dezvoltare personală și îmbunătățire continuă, am început încă din adolescentă să lucrez asupra mea. Nu simțeam că persoanele din jurul mă inspiră, iar din acest motiv m-am refugiat în cărți de dezvoltare personală. Nu mă simțeam înțeles; fiecare părea că știe mai bine decât mine ce ar trebui sa fac în viață, ce drum ar trebui să urmez și în ce direcție ar trebui să mă dezvolt. Pe parcurs, am hotărât că voi accepta sfaturi doar de la persoanele care mă inspiră și cu care aș fi dispus să fac schimb de identitate. Acesta a fost un prim filtru mental pe care l-am creat pentru a naviga prin viață…

Am înțeles ulterior că viața este o călătorie subiectivă plină de experiențe și procese care, o dată trăite, pot schimba pentru totdeauna identitatea noastră. Dacă e să pun în altă perspectivă fraza anterioară, aș spune că pe baza experiențelor trăite și a persoanelor cu care interacționăm, definim pas cu pas ceea ce suntem noi ca esență și regulile după care funcționăm. 

Mai mult

Fondurile de investiții sau Venture Capital – ce, cum, când?

Consider că este foarte important să fim informați înainte de a lua o decizie, ba chiar înainte de a ne apuca de un research. Astfel că am ajuns la ideea acestui articol – să răspund tuturor celor care mi-au adresat întrebări despre fondurile de investiții (venture capital) și să vă ofer acces la cifre și rapoarte care să vă ajute să luați o decizie informată.

Ce este un fond de investiții? Cum funcționează?

Mai mult

Cum îți poți îmbunătăți strategia SEO fără să apelezi la cuvinte cheie generice

SEO

De cele mai multe ori se pune semnul de egalitate când vine vorba de SEO și utilizarea cuvintelor cheie. Practic, ideea de SEO nu poate să existe fără a vorbi în același timp și despre existența acestora. Căutarea cuvintelor cheie ideale reprezintă marea vânătoare pentru cei care s-au specializat pe acest domeniu, dar nu reprezintă totuși scopul final.

Relevanță, cât mai multă

Într-adevăr, acestea sunt vitale pentru desfășurarea unei campanii eficiente, care să aducă cu adevărat rezultatele mult visate. De cele mai multe ori însă, când te afli la început de drum și dorești să îți rezervi un loc stabil pe prima pagină a rezultatelor afișate de Google, strategia aceasta nu pare la fel de viabilă.

Mai mult

4 modalități prin care miliardarii consumă informația

informația

De cele mai multe ori ceea ce îi diferențiază cu adevărat pe săraci de bogați este cantitatea de informații acumulată în timp. Bineînțeles, informația trebuie să fie interpretată corect și eficient. Banii ajung să fie de cele mai multe ori o consecință a acestui fapt.

În prezent, când informația se găsește pe aproape oriunde, nu mai există nicio scuză validă care să îți poată explica lipsa acută de documentare. Cu toate acestea, trebuie avută mare grijă și cu acest aflux prea mare de date, pentru că nu se știe cu adevărat cât de veridice sunt acestea. Spiritul critic trebuie să fie prezent cu tine de fiecare dată când citești sau auzi ceva. Chiar și când citești un ambalaj de produs trebuie să fii atent la toate detaliile și aluziile pe care le poate oferi o bucată de hârtie cu maximum 300 de cuvinte pe ea.

Mai mult

Am investit in Compariimobiliare.ro, portal de anunturi imobiliare!

Cu cateva luni in urma am fost invitat de catre Andrei Jurescu, CEO compariimobiliare.ro la o discutie cu privire la o eventuala investitie in portalul sau de anunturi imobiliare.

La momentul primiri invitatiei, eram ocupat cu coordonarea campanie de promovare a proiectul de crowdfunding, Sound Heroes, care apropo, intre timp a strans aproape 600.000$ finantare.? Vezi aici mai multe detalii despre Sound Heroes.

In luna septembrie am reusit in cele din urma sa ma vad cu Andrei Jurescu la Cluj si sa purtam o discutie de cateva ore despre proiectul sau.

Andrei a creat o platforma online complexa ce conecteaza agentii imobiliari cu persoanele ce sunt in cautare de oferte imobiliare.

Cum functioneaza compariimobiliare.ro:

Portalul centralizeaza toate anunturile imobiliare din piata si le pune la dispozitia utilizatorilor prin site-ul www.compariimobiliare.ro

Platforma ofera vizitatorilor posibilitatea sa programeze vizite ale imobilelor si sa ia legatura cu proprietarii printr-un singur click.

Daca pana aici nu vorbim despre o noutate absoluta, am gasit si lucruri care nu se mai intalnesc pe piata din Romania, precum:

*Serviciul SNAP. Cand un proprietar adauga un anunt pe diferite site-uri de imobiliare (in maxim 5 minute de la data adaugarii) agentii imobiliari interesati de zona respectiva vor fi notificati prin email pentru a lua legatura cu proprietarul si a-i propune o colaborare.

Mai mult

Eşti o persoană mai interesantă decât marea majoritate? Definiţia în 5 întrebări

Ești o persoană interesantă? Află de aici!

Să fii o persoană interesantă, care atrage atenţia, nu este un lucru uşor de realizat în lumea în care tehnologia este atât de avansată, în lumea 4G, când fenomenul de atenţie este diminuat considerabil. Să fii interesant este de dorit, în mod cert. Poţi să inspiri, să fii un punct de reper, poţi atrage pe alţii.  Un om interesant poate fi un lider de opinie, poate revoluţiona şi poate crea ceva chiar de la punctul zero, stârnind un nou fenomen.

Mai mult
1 2 3 15