4 moduri de a transforma eșecul în succes

 

Nu există o persoană în istorie care să nu se fi confruntat cu eșecul. Oamenii nu reușesc de multe ori în viață ce își propun, iar asta doare. Eșecurile te pot marca profund și îți pot lăsa răni adânci. De multe ori când ceva nu se întâmplă cum ar trebui, nu putem vedea care e cauza insuccesului, datorită durerii care ne încețoșează.

Cu toate acestea, eșecul ne ajută să creștem, să ne maturizăm. Putem ajungem la un nivel în care putem înțelege viața mai profund decât o faceam înainte. Este, în principiu, adevăratul secret al succesului, înțelepciunea acumulată în urma eșecurilor.

Sincer, dacă ai reuși în orice, ai deveni arogant și narcisist. Eșecul te ajută să devii o persoană mai bună, mai conștientă și mai experimentată. Dacă nu am avea parte de eșec, succesele nu ar exista, nu am putea să apreciem ceea ce am făcut bine.

Dacă ai trecut printr-un eșec recent, este în regulă. Trebuie să crezi în tine și în faptul că eșecul este o lecție sau un semn că scopul tău este altul. Există mai multe modalități de a transforma un eșec într-un succes.

Cum? Am să îți spun eu, în câteva subpuncte.

 

Mai crezi în visul tău?

Un eșec îți poate testa puterea dorinței tale de a-ți îndeplini visul. Atunci când ai parte de un eșec în drumul către visul tău, gândește-te așa: “Îmi mai doresc eu să fac asta?”.

Dacă răspunsul este da, gândește-te la motivele pentru care vrei să îți îndeplinești acest vis. Ele sunt cele care te motivează. Dacă motivele tale sunt unele puternice și de neclintit, eșecul va fi doar un obstacol peste care vei trece cu siguranță. Va fi o lecție, ce îți va fi de folos pentru a avea succes.

 

Recunoaște-ți greșelile

Un om responsabil va fi conștient întotdeauna de greșelile lui. Este important să recunoști unde ai greșit. Dacă nu îți recunoști greșelile nu ai cum să recunoști ce trebuie să îmbunătățești pentru a avea succes. Eșecul îți deschide ochii, îți arată de fiecare dată unde greșești.

Nu există niciun motiv să ascunzi faptul că ai eșuat. Lăsând orgoliul la o parte și fiind deschis, vei avea de câștigat. Să mărturisești că ai greșit, nu este nimic altceva decât un act de curaj și putere. Odată ce vei recunoaște că nu te pricepi la ceva, vei primi ajutorul necesar. Iar când vei spune că le știi pe toate, vei rămâne singur. Nimeni nu le știe pe toate și dacă te încăpățânezi să le faci tu pe toate, vei da greș în multe domenii.

 

Înveți că există și alte căi

Când o persoană eșuează și încearcă să depășească această durere, de cele mai multe ori, ignoră ce a făcut greșit. Însă singurul mod de a eșua este atunci când nu înveți nimic din eșecul tău.

De cele mai multe ori când încercăm să facem ceva, alegem un plan, o cale de atac. Și multe persoane nu mai văd o altă cale, un alt plan. Însă, ca în orice lucru în viață, apar situații neașteptate care necesită anumite schimbări. În acele momente, majoritatea, eșuează. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că nu sunt deschiși la schimbare, eșecul dându-le o lecție. Astfel eșecul, este un deschizător de drumuri, un impuls spre schimbare.

 

Perseverența este cheia

Perseverența este cheia succesului. Eșecul, te face să cazi, iar apoi este nevoie să te ridici. De fiecare dată când revii după un eșec ești mult mai pregătit și mai înțelept. Ce este și mai important, este că vei face lucruri de care nu credeai că vei fi capabil.

Dacă eșecul nu ar fi existat, nu ar fi trebuit să îți testezi limitele și să faci ce nu credeai vreodată în viața ta că vei putea face. Indiferent de câte ori cazi, trebuie să te ridici, să te scuturi de praf și să mergi înainte și mai devotat. În momentul în care încetezi să mai încerci, succesul va fi imposibil din acel moment.

 

Sursa: Inc.

Nu uita!

Abonează-te și dă like paginii de Facebook Andrei Ursachi . Pentru a fi pus la curent cu ultimele informații ce-ți vor putea fi de folos în viață și în afaceri te aștept aici pe blog.




Ultimul videoclip de pe Vlog-ul personal

Andrei Ursachi travel vlog - vacanta impresionanta in Bali | Singapore | Thailanda

Vezi cele mai tari momente din vacanta mea de 45 de zile ! Andrei Ursachi: ➤ Facebook http://fb.com/andrei.ursachi91 ➤ Instagram http://instagram.com…


Alte articole similare
Cum să citeşti de trei ori mai repede
Învață să depășești obstacolele din viața ta!
x
Dă-mi un like:Deja mă urmaresti? Poți închide tab-ul!
Shares
Share This