Fii productiv, începe de azi!

Ia chiar acum o foaie albă de hârtie şi alcătuieşte o lista cu zece obiective pe care doreşti le atingi în anul următor. Concepe obiectivele ca şi cum a trecut deja un an şi au devenit realitate. Foloseşte timpul prezent afirmativ şi persoana I, astfel încât obiectivele tale fie acceptate instantaneu de subconştientul tău.

 

De exemplu: “ câştig n lei pe lunasau “ am x kilograme” ori “ conduc y maşină”.

 

Apoi, reciteşte zilnic lista de zece obiective şi alege-l pe cel care, odată înfăptuit, ar avea cel mai mult impact asupra ta. Oricare ar fi obiectivul respectiv, noteazăţi-l pe o foaie de hârtie separată, stabileşte un termen de execuţie, întocmeşte un plan, acţionează pe baza planului şi apoi întreprinde ceva în fiecare zi pentru a ajunge mai aproape de obiectivul tău. Chiar dacă faci numai acest exerciţiu, viaţa ta se poate schimbă!

Începe de azi să îți planifici fiecare zi, săptămână și lună. Ia un carnețel sau o foaie de hârtie și fă o listă cu tot ceea ce ai de făcut în următoarele 24 de ore. Completează lista pe măsură ce apar sarcini noi. Întocmește o listă cu toate proiectele, cu activitățile majore care presupun sarcini multiple și care sunt importante pentru viitorul tău. Sortează fiecare dintre obiectivele, proiectele sau sarcinile majore după prioritate. Începe având în minte sfârșitul și acționează de la sfârșit spre început.

Gândește în scris! Acționează întotdeauna urmărind lista. Vei fi uimit cât de productiv devii și cât de ușor îți va fi să începi cu ce nu-ți place.

 

“Timpul ne-ar ajunge întotdeauna dacă am ști să-l folosim cum trebuie.” Goethe

 

Verifică-ți cu regularitate lista de sarcini, activități și proiecte. Pune-ți mereu întrebarea: “Care proiecte sau activitate ar avea cel mai mare impact pozitiv asupra vieții mele dacă aș reuși să le finalizez repede și corect?”

Oricare ar fi lucrul care îți poate fi de un real folos, transformă-l într-un obiectiv, fă un plan pentru a-l pune în practică și purcede imediat la finalizarea lui. Amintește-ți de minunatele cuvinte ale lui Goethe: “Începe-ți doar, și mintea se va dezmorți. Continuați și sarcina se va împlini!”

 

“Prima lege a succesului este concetrarea, să poți să-ți canalizezi toate energiile într-un punct. Și apoi să te îndepți direct spre acel punct, fără să privești nici în dreapta, nici în stânga.” William Mathews

 

Revizuiește-ți lista de activități chiar acum și adaugă A, B, C, D, sau E în dreptul fiecărei sarcini. 

Identifică ariile cu rezultate-cheie din munca ta. Care sunt acestea? Scrie rezultatele-cheie pe care trebuie să le obții pentru a-ți face treaba într-o manieră excelentă. Notează-le pe fiecare cu valori de la 1 la 10. Apoi stabilește care este acea abilitate-cheie care, executată într-un mod excelent, ar avea cea mai importantă contribuție la munca pe care o prestezi.

Mergi cu lista la șeful tău și discutați pe marginea ei. Încurajează-l să-ți ofere un feed-back și aprecieri oneste. Singurul mod în care poți să te perfecționezi, este să fii deschis la comentariile constructive ale celorlalți. Discută rezultatele pe care le obții cu echipa și colegii tăi. Discută-le cu partenerul de viață.

Fă-ți un obicei din a întreprinde această analiză cu regularitate pentru tot restul carierei tale. Nu vei întrerupe niciodată procesul de perfecționare. Chiar și nu mai această decizie singură îți poate schimba viața.

“În forma sa cea mai exactă, mai nealterată, concentrarea înseamnă abilitatea de a-ți îndrepta atenția asupra unui singur lucru.” K. Omar

Cel mai puternic instrument rațional pe care îl deții este abilitatea de a discerne între o prioritate și alta. Petrece zilnic câteva minute retras într-un loc unde nu poți fi deranjat. Folosește acele minute ca să te relaxezi și să te gândești la muncă și la activitățile tale, fără stres.

Aproape invariabil, în acest interval de solitudine vei descoperi idei și perspective minunate care îți vor economisi foarte mult timp atunci când le vei folosi la locul de muncă. Te vei bucura deseori de realizări extraordinare, care îți vor schimba cursul vieții și al muncii.

 

Sursa: Brian Tracy – Eat the frog

Nu uita!

Abonează-te și dă like paginii de Facebook Andrei Ursachi . Pentru a fi pus la curent cu ultimele informații ce-ți vor putea fi de folos în viață și în afaceri te aștept aici pe blog.




Ultimul videoclip de pe Vlog-ul personal

LIVING THE AMERICAN DREAM 4K

Shoot with GoPro Hero 5 + Karma Grip. DJI Maverick PRO Andrei Ursachi: ➤ Facebook http://fb.com/andrei.ursachi91 ➤ Instagram http://instagram.com/and…


Alte articole similare
Partea I: La un pas după eșec se află succesul
4 beneficii ale concentrării
x
Dă-mi un like:Deja mă urmaresti? Poți închide tab-ul!
Shares
Share This