10 Fondatori de Start-up ne spun care a fost cel mai bun sfat pe care l-au primit vreodată

Când te gândești să începi o afacere sau te afli pentru prima data în postura de antreprenor, orice sfat pe care îl poți obține de la cineva care a fost acolo înaintea ta și are sufiecientă experiență este ca aurul.
Odată cu trecerea timpului, vei realiza că unele dintre aceste sfaturi sunt mai bune – și mai aplicabile pentru afacerea ta – decât altele.
Deci, pentru a începe cu dreptul, indiferent unde te afli în călătoria ta, am cerut de la 10 fondatori să se gândească la cel mai bun sfat pe care l-au primit în timpul derulării afacerilor lor. Ține cont de aceste lecții (uneori surprinzătoare) pentru a-ți construi cât mai bine afacerea.

 

1. Acomodează-te cu necunoscutul.

Nu vei ști niciodată suficient. Vei fi întotdeauna obligat să iei o decizie fără a înțelege pe deplin ceea ce se întâmplă. În calitate de fondator, acesta este un lucru cu care trebuie să te obișnuiești.

-Aaron O’Hearn, co-fondator și CEO al Institutului Startup


2. Nu este vorba doar despre tine.

Cel mai bun sfat este să nu îți acorzi toate meritele când vremurile sunt bune sau să te învinuiești prea mult când lucrurile nu evoluează cum ai plănuit. Odată ce îți dai seama că norocul joacă un rol necesar în succes, vei deveni mai umil dar și mai sigur pe tine în același timp.

Ethan Austin, co-fondator și președinte al Give Forward

3. Arată, nu spune.

„Arată, nu spune” este o axiomă dinamică, dar este una potrivită.
Pentru orice companie, la început, evidențierea propriei valori este enormă. Atâtea start-upuri vorbesc despre a fi Facebook Killer, sau X pentru Y, poziționându-le cu premeditare și în mod prematur printre succesele colosale. Vorbind în schimb despre ceea ce face compania ta și ceea ce a realizat stabilește doar scena pe care compania ta joacă într-un mod care este autentic și credibil. Fii întotdeauna un producător de valoare, astfel încât să poți evidenția aspecte reale și vizibile despre ceea ce poți face efectiv față de ceea ce aspiri să faci în viitor.
-Shaun Johnson, co-fondator și COO al Institutului de Startup

 

4. Știi când să renunți.

Ca fondator – sau orice persoană care se simte mândră și aproape de produsul pe care îl creează – te lupți pentru a avea perspectiva corectă asupra afacerii tale. Este ușor să te implici foarte mult și asta poate să te distragă. Iată care e vestea bună și cea proastă: Nimeni îți vede munca atât de îndeaproape cum o vezi tu. Așadar, gândește-te la asta când dezbați cu pasiune ce nuanță de bluemarin se potrivește cel mai bine pentru sigla produsului tău. Da, detaliile contează. Dar în anumite momente, cel mai bine e să iei rapid o decizie ca să poți trece mai departe.

-Pavia Rosati, fondatorul companiei Fathom

 

5. Cunoaște ierarhia Start-upului.

Gândește-te la comunitatea de start-up ca la tipurile de persoane întâlnite la liceu: studentul din anul întâi, studenții, juniorii, seniorii, apoi profesorii și personalul. Când intri pentru prima oară în comunitate, fie ca fondator, fie ca angajat, ești studentul din anul întâi. În orice caz, cel mai bine este să cultivi relații cu mentorii și cu mai mulți oameni cu experiență, dar și cu oamenii care sunt cu unul sau doi pași înaintea ta. Pune-le întrebările stupide și lucrurile care par ridicole sau nesemnificative; destul de curând vei fi cel care își va depășii limitele.
-Christina Wallace, directorul Institutului Startup NY și fostul co-fondator al Quincy

 

6. Găsește echilibrul.

În relație cu comunitatea, dă înainte să primești. Asigură-te că la baza ideilor tare este o cercetare sistematică dar ai încredere mereu în instinctul tău! Căută îndrumare în mod activ, dar ține cont că sfaturile pot fi contradictorii, deci ai nevoie să îți formezi propria părere. Cu privire la produs, gândește expansiv. Fii mândru de ceea ce construiești, deși nu va exista niciodată perfecțiune. Fii conștient de concurență, dar nu îți face griji. Fii direct cu echipa ta, dar mereu amabil, empatic și conștient de sine. Înțelege că poate uneori nu are nimeni nevoie de ideile tale, deci treci mai departe. Norocul și reziliența sunt la fel de importante ca ideile și talentul. Nu te lua prea în serios, chiar dacă încerci să schimbi lumea. Nu pierde din vedere lucrurile importante: iubirea, prietenii, familia.

Jamyn Edis, fondator și CEO al Dash Lab

 

7. Fă ceva și apoi totul.

Cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată a fost de la Stacy Blackman, care conduce o companie de consultanță în materie de admitere MBA: „Neapărat fă ceva și apoi totul. Când am început, nu a existat nicio cafea sau o întâlnire, nici un angajament, compania era prea mică. O mulțime de oameni au întrebat ce a adus atât de mult succes afacerii. Am avut sute de parteneriate și inițiative de marketing, iar succesul nostru per ansamblu a fost unul enorm.
Jenn Yee, director al Institutului de Startup Chicago și fondator al MBASocial

8. Nu te îngrijora pentru zgomot.

Ignoră vâlva pe care o vezi despre alte startup-uri în presă. De obicei sunt doar speculații, iar jumătate dintre ei vor fi deja faliți într-un an. Concentrează-te pe construirea afacerii tale, astfel încât să poți fi cel rămas în picioare.

-Jules Pieri, co-fondator și CEO al The Grommet

9. Este compania ta – tu decizi.

Am fost norocoși să avem mulți mentori incredibili pe parcursul călătoriei noastre EverTrue. Dar acești mentori oferă adesea sfaturi contradictorii. Mentorii oferă un punct de vedere bazat pe experiențele lor profesionale și o perspectivă limitată asupra pieței și a bazei de clienți. Katie Rae i-a ajutat pe colegii mei fondatori ai TechStars și pe mine să înțelegem că, în timp ce feedback-ul mentorului este extrem de valoros, în cele din urmă trebuie ca noi să luăm decizii cheie.

-Brent Grinna, fondator al EverTrue

10. Nu căuta riscurile.

Cei mai buni antreprenori nu caută riscuri. Ei încearcă să atenueze riscul.

—Rick Desai, Co-founder of Dashfire

 

Nu uita!

Abonează-te și dă like paginii de Facebook Andrei Ursachi . Pentru a fi pus la curent cu ultimele informații ce-ți vor putea fi de folos în viață și în afaceri te aștept aici pe blog.




Ultimul videoclip de pe Vlog-ul personal

Couple Travel Vlog | Maldives

Camera GoPro Hero 5 + Karma Grip Drone: DJI Mavic Pro Andrei Ursachi: ➤ Facebook http://fb.com/andrei.ursachi91 ➤ Instagram http://instagram.com/an…


Alte articole similare
Găsește-ți și tu doza de motivație!
Nefericit nu trebuie să existe în vocabularul tău!
Shares
Share This